Pentru început, este bine să ne oprim puțin asupra a ceea ce numim performanță profesională.
Nu vorbim despre o competiție continuă sau despre ideea că doar cei din companii de top pot fi „performanți”. Performanța profesională este, mai degrabă, capacitatea fiecăruia de a-și folosi resursele într-un mod echilibrat, de a-și îndeplini sarcinile cu atenție și claritate, păstrând în același timp energia și spațiul pentru viața personală. Pentru unii dintre noi, poate însemna să finalizeze ziua de lucru fără să se simtă complet epuizați. Pentru alții, să poată lua decizii importante fără a fi dominați de anxietate. Iar pentru mulți dintre noi, performanța înseamnă să găsim un ritm de lucru sustenabil, care să ne permită să fim prezenți atât în carieră, cât și în viața de zi cu zi.
Viața profesională aduce, pentru mulți dintre noi, un ritm intens și un flux constant de responsabilități. Întâlniri care se succed una după alta, proiecte cu termene-limită stricte, decizii care trebuie luate rapid și, uneori, imprevizibilul care schimbă complet planul unei zile. În astfel de contexte, chiar și cele mai bine organizate persoane ajung să simtă presiunea.
Problema apare atunci când stresul devine constant, copleșitor și fără pauze reale de recuperare. În acest caz vorbim despre distres, forma de stres care epuizează, fragilizează concentrarea și afectează sănătatea.
Stresul profesional nu se manifestă doar în momentele de suprasolicitare vizibilă, ci și în acele contexte subtile, repetate, care solicită resursele cognitive și emoționale pe termen lung.
Poate că și tu te-ai regăsit în una dintre situațiile de mai jos:
Suprasolicitarea cognitivă
Când volumul de informații de procesat este prea mare sau complexitatea sarcinii depășește resursele disponibile, apare ceea ce specialiștii numesc overload cognitiv. Studiile arată că această stare duce la erori mai frecvente, scăderea atenției și reducerea capacității de a lua decizii raționale. În mediul profesional, ea apare adesea în proiecte ample, cu date multiple, deadline-uri strânse și coordonare între mai multe echipe.
Decizii cu miză ridicată
Atunci când o singură decizie poate influența direct rezultatele unei echipe sau relația cu un client, presiunea resimțită se intensifică. Stresul decizional apare nu doar din responsabilitatea în sine, ci și din incertitudine, lipsa de timp sau lipsa de control asupra tuturor variabilelor implicate.
Multitasking și întreruperi constante
Un fenomen frecvent întâlnit este așa-numitul task-switching: trecerea repetată de la o sarcină la alta (răspunsuri la e-mailuri, apeluri, mesaje), în timp ce atenția ar trebui să rămână concentrată asupra unei activități complexe. Cercetările în neuroștiințe au arătat că aceste schimbări bruște de context consumă o cantitate semnificativă de energie cognitivă și cresc nivelul de cortizol, hormonul stresului.
Privarea de somn și lipsa recuperării
Un alt factor critic este absența timpului suficient pentru refacere. Zilele lungi de lucru, combinate cu nopți scurte, duc la scăderea capacității de autoreglare a creierului. Somnul insuficient afectează atât memoria și atenția, cât și echilibrul emoțional, crescând vulnerabilitatea la anxietate și iritabilitate. Studiile în psihologia sănătății confirmă că lipsa recuperării este unul dintre principalii predictori ai epuizării profesionale (burnout).
În timp, aceste situații duc la oboseală, dificultăți de concentrare, scăderea creativității și senzația că resursele interioare nu mai sunt suficiente.
Cum te poate susține terapia neurofeedback
Terapia Neurofeedback este un proces prin care creierul învață să funcționeze mai echilibrat atunci când primește feedback despre propria activitate. Prin intermediul unor senzori care măsoară undele cerebrale și al unor semnale vizuale sau auditive, activitatea neuronală este ghidată către un mod de funcționare mai stabil. În timp, această autoreglare se consolidează, la fel cum exercițiul fizic întărește musculatura.
Pentru profesioniști, beneficiile sunt vizibile și susținute de experiența clinică și de cercetări:
- Creșterea capacității de concentrareAntrenamentul cerebral stabilizează rețelele neuronale implicate în atenția susținută și reduce activitatea mentală fragmentată. Devine mai ușor să rămâi prezent asupra unei sarcini, chiar și atunci când mediul din jur este plin de distrageri.
- Claritate mentală și viteză de procesareAtunci când undele cerebrale sunt mai bine reglate, gândirea devine mai limpede. Mulți clienți raportează că pot organiza mai ușor informația, găsesc soluții mai repede și se simt mai eficienți. Neuroștiința confirmă această experiență: autoreglarea sprijină comunicarea între diferite regiuni ale creierului, ceea ce facilitează procesarea mai fluidă a datelor.
- Rezistență crescută la stresUn creier antrenat reacționează diferit în fața presiunii. Trecerea de la starea de tensiune la starea de calm se face mai rapid, ceea ce ajută în special în contexte profesionale unde presiunea este constantă.
- Reducerea oboselii și menținerea energieiȘedințele de neurofeedback reglează ritmurile cerebrale asociate cu relaxarea și odihna. Persoanele care urmează acest tip de antrenament menționează frecvent că dorm mai bine și se trezesc cu mai multă energie. O odihnă de calitate are efecte directe asupra memoriei, echilibrului emoțional și rezistenței la sarcinile zilnice.
- Îmbunătățirea autoreglării emoționaleUn alt beneficiu important este capacitatea de a răspunde mai echilibrat în situații tensionate. Reacțiile impulsive se diminuează, iar spațiul pentru calm și răbdare devine mai mare.
Terapia Neurofeedback este un proces care se desfășoară treptat. La fel ca în orice terapie, schimbarea are loc în pași mici sau mai rapizi în funcție de ritmul fiecărei persoane. Sunt persoane care observă primele efecte chiar după prima ședință, în timp ce pentru alte persoane rezultatele devin vizibile după mai multe întâlniri. Ceea ce se construiește, însă, nu este doar reducerea unor simptome; este un mod mai sănătos și mai echilibrat prin care mintea răspunde la stres și la presiune.
Într-un mediu profesional în care stresul este inevitabil, diferența o face felul în care reușim să-l gestionăm. Terapia Neurofeedback nu elimină provocările din jur, însă le face mai ușor de întâmpinat. Oferă resursele interioare pentru a rămâne clari în gândire, calmi în situații tensionate și mai rezilienți în fața presiunii zilnice. În acest fel, performanța devine sustenabilă și se construiește pe baza echilibrului și a grijii față de propria minte.
Dacă dorești să afli mai multe despre terapia neurofeedback, găsești informații detaliate aici pe site-ul meu. Pentru întrebări suplimentare sau o discuție personalizată, mă poți contacta la contact@vasilicaristea.ro, iar eu îți voi răspunde cât mai curând.
