Copilăria este perioada în care absorbim aproape tot ce se întâmplă în jurul nostru. Învățăm rapid, experimentăm, schimbăm direcția ușor și avem o disponibilitate naturală de a încerca lucruri noi, chiar și atunci când nu știm exact unde vom ajunge.
Pe măsură ce creștem, devenim tot mai atașați de propriile idei, de modurile noastre de lucru și de lucrurile pe care credem că le știm deja. Ne este mai greu să schimbăm perspectiva, căutăm confirmări pentru ceea ce credem și, uneori, investim mai multă energie în a ne apăra ideile decât în a le pune sub semnul întrebării.
Și aici apare o întrebare interesantă: cum ar fi dacă am păstra mai mult din disponibilitatea copiilor de a experimenta și de a privi lucrurile cu mai puține certitudini? Inclusiv în organizațiile în care lucrăm.
Inspirată de ziua de 1 iunie, am scris câteva rânduri despre lucrurile pe care mi-ar plăcea să le păstrăm din copilărie și pe care le-am putea aplica mai des în organizații, în echipe și în mediile profesionale din care facem parte.
Disponibilitatea de a încerca lucruri noi
Unul dintre primele lucruri pe care le pierdem odată cu vârsta este disponibilitatea de a încerca lucruri fără garanția că vor ieși bine din prima. Copiii testează, modifică, renunță, reiau și rareori tratează o încercare nereușită ca pe o concluzie definitivă despre propriile capacități.
În organizații, relația cu greșeala devine mult mai complicată. Oamenii evită uneori să propună idei, să ia decizii sau să testeze abordări noi nu pentru că nu ar avea competențe, ci pentru că riscul perceput devine mai important decât beneficiul posibil. Astfel, energia se mută din zona de explorare în zona de protecție. Iar organizațiile în care oamenii petrec mai mult timp încercând să nu greșească decât încercând să construiască ceva nou ajung, inevitabil, să învețe mai greu.
Capacitatea de a crea relații ușor
Copiii au apoi o abilitate care pare banală, dar devine surprinzător de rară la maturitate: construiesc relații repede. Intră în conversații fără prea multe calcule, își găsesc puncte comune rapid și rareori tratează interacțiunea socială ca pe un proces complex.
În organizații, vorbim frecvent despre colaborare și căutăm contexte pentru a ne extinde relațiile profesionale, însă rămân uneori captive în formalism, structuri și roluri foarte bine definite. Realitatea este că organizațiile funcționează prin procese, dar se mișcă prin relații. Iar acolo unde relațiile sunt slabe, procesele devin aproape întotdeauna mai grele decât ar trebui să fie.
Doza de curiozitate
Curiozitatea este poate unul dintre cele mai evidente comportamente pe care copiii le folosesc constant și adulții îl reduc progresiv. Copiii întreabă pentru că încearcă să înțeleagă. Sunt interesați de oameni, de reguli, de mecanisme și de lucrurile care nu se văd imediat.
În organizații, presupunerile ajung deseori să înlocuiască întrebările. Presupunem ce își dorește clientul, presupunem de ce un coleg reacționează într-un anumit fel, presupunem ce nu funcționează într-un proiect. Curiozitatea nu este doar o trăsătură personală plăcută; este unul dintre mecanismele prin care organizațiile reușesc să evite simplificările periculoase.
Jocul ca formă de învățare
Există apoi jocul, care este deseori tratat ca opusul muncii serioase, deși o mare parte din dezvoltarea cognitivă, socială și creativă a copiilor se întâmplă exact acolo. Prin joc testează limite, combină idei, inventează contexte noi și explorează variante multiple pentru aceeași problemă.
Organizațiile care reușesc să inoveze creează, conștient sau nu, contexte similare. Oamenii au nevoie de spații în care să poată explora idei fără presiunea ca fiecare discuție sau inițiativă să producă imediat un rezultat măsurabil.
Sisteme ținând cont de comportamentul oamenilor
Copiii fac ceva interesant atunci când se joacă împreună: creează reguli și le schimbă constant. Un joc începe într-un fel, apare un conflict, cineva se supără, cineva propune altceva și, fără prea multe discuții, regulile se adaptează.
Deși pare doar joacă, procesul este mai complex decât e la prima vedere. Copiii observă permanent comportamentele celor din jur și își ajustează modul în care interacționează astfel încât jocul să poată continua.
În organizații se întâmplă ceva similar, doar că la o scară mai mare. Construim procese, roluri și moduri de lucru tocmai pentru ca oamenii să poată colabora mai eficient. Diferența este că, uneori, pornim de la ideea că oamenii trebuie să se adapteze complet proceselor, în loc să ne întrebăm dacă procesele reflectă suficient comportamentele reale ale oamenilor care le folosesc.
În practică, sistemele funcționează mai bine atunci când sunt construite pornind și de la modul în care oamenii lucrează, comunică și colaborează în realitate, nu doar de la logica din spatele procesului.
O parte din maturitate înseamnă și să alegem ce să păstrăm din versiunile noastre mai mici.
Iar dacă ziua de 1 Iunie vine cu un reminder, poate este acela că lucrăm mai bine atunci când păstrăm bucuria de a fi alături de oameni.
